Sâmbătă, 10 martie, începând cu orele 14, Sala de spectacole din cadrul Primăriei va găzdui Festivalul concurs “Lada cu zestre”, editia XII, faza zonala. Evenimentul
Primăria orașului Sânnicolau Mare și Clubul Sportiv Unirea anunță organizarea turneului de fotbal în sală pentru amatori „CUPA SÂNNICOLAU MARE”, eveniment care se va desfășura
Ansamblul Doina al Casei de Cultură din Sânnicolau Mare a reprezentat și în acest an orașul Sânnicolau Mare la Ziua Nationalităților și seara de colinde,
Și în acest an, Primăria continuă tradiția evenimentelor din luna decembrie, adresându-se sânmiclăușenilor de toate vârstele, de la cei mici care îl vor întâlni pe
Sâmbătă, 11 noiembrie 2017, Asociația RoRec și Primăria Sânnicolau mare vă invită să participați la o nouă acțiune de colectare din campania „Locul deșeurilor nu
Marți, 31 octombrie, în Sala de sport „Ioan Morar”, Primăria Sânnicolau Mare a organizat Carnavalul de Halloween, ediția 2017. Au participat peste 200 de copii
Marți, 31 octombrie, elevii sunt invitați să participe la Carnavalul de Halloween, eveniment care va avea loc la Sala de Sport „Ioan Morar” începând cu
Miercuri, 25 octombrie 2017, Asociația Seniorilor Sânmiclăușeni, cu sprijinul Primăriei, a organizat cea de-a patra ediție a sărbătorii „Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice”. Evenimentul a
Folosim cookies pentru a va oferi o experienta cat mai placuta pe site-ul sannicolau-mare.ro. Mai multe detalii despre politica noastra referitoare la protectia datelor cu caracter personal puteti vedea aici: GDPR - Politica de Confidentialitate
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.