Consiliul Județean Timiș a lansat un proiect ambițios pentru gestionarea eficientă a deșeurilor, cu scopul de a accelera tranziția spre o economie circulară. Proiectul, intitulat „Sprijin pentru pregătirea documentației aferente proiectului ”Gestionarea eficientă a deşeurilor în Depozitul de deşeuri nepericuloase din comuna Ghizela”, se va desfășura cu ajutorul unui grant estimat la 5.461.525 de euro. Toți cetățenii județului Timiș se vor bucura de infrastructura nou creată, ce va îndeplini cerințele legislative ale Uniunii Europene în sectorul de mediu și va îmbunătăți standardul de viață al locuitorilor. Aproximativ 705.113 persoane, atât din mediul urban cât și rural, vor beneficia direct de această inițiativă. Proiectul prevede elaborarea unor studii și documente tehnico-economice esențiale pentru pregătirea și implementarea investițiilor în sectorul deșeurilor. Acestea vor fundamenta opțiunile de investiții pentru gestionarea eficientă a deșeurilor în Depozitul de deșeuri nepericuloase din comuna Ghizela. Finanțarea din partea Uniunii Europene va permite accelerarea implementării proiectului și va asigura fondurile necesare pentru pregătirea investițiilor. Astfel, România își va putea îndeplini mai rapid obligațiile privind reducerea la depozitare a deșeurilor biodegradabile și creșterea ponderii deșeurilor reciclate și valorificate. -ȘtirileSânnicolauTv
Postari similare

Porți deschise la grădinițe și creșă
Porți deschise la grădinițe și creșă La Sânnicolau Mare s-a desfășurat „Ziua Porților Deschise” la
Elevi din Tomnatic, în vizită la Sânnicolau Mare
Elevi din Tomnatic, în vizită la Sânnicolau Mare Un grup de 50 de elevi de
Tradiții Sâmiclăușene, ediția a III-a
Tradiții Sâmiclăușene, ediția a III-a Festivalul Internațional și Interetnic de Tineret „Tradiții Sâmiclăușene” ajunge la
Filme românești la Casa de Cultură
Filme românești la Casa de Cultură Casa de Cultură din Sânnicolau Mare a încheiat un

