Primăria
Servicii
Consiliul Local

Primaria, Scolile generale 1 si 2 - 31.10.2009

Bal mascat de Halloween 2009

   Vineri, 30 octombrie, 2009, în jurul orei 18, sala mare de sport a oraşului părea neîncăpătoare. Organizatorii s-au bucurat de numărul mare de copii, însoţiţi de părinţi. S-au scris peste 300 de numere pentru cei care purtau costume create cu abilitate
   fie premiaţi. În mai puţin de două ore, elevii participanţi au fost solicitaţi la mai multe probe deodată. Au dansat pentru ca cei mai talentaţi dansatori să fie premiaţi, au defilat, pentru ca cele mai frumoase costume să fie premiate. Şi tot aşa, în paşi de dans, în acorduri de muzică pe gustul celor mici, au trecut cele două ore dedicate spectacolului de Halloween. În final, s-au acordat nu mai puţin de 100 de diplome, deoarece juriul a avut o misiune greu de îndeplinit, având în vedere faptul că toţi copiii noştri dansează frumos, toţi au venit îmbrăcaţi ca de sărbătoare, toţi au prezentat dovleci frumoşi.Toţi cei prezenţi, elevi, profesori şi părinţi s-au simţit excelent. În final, copiii şi-au luat dovlecii şi i-au aranjat în faţa Primăriei, unde, a doua zi au fost iluminaţi cu curent electric, pentru ca toţi locuitorii oraşului nostru să simtă spiritul sărbătorii de Halloween


 Doar utilizatorii inregistrati pot adauga comentarii!
EVENIMENTE
Contact: site@sannicolau-mare.ro
Asteptam la aceasta adresa orice sugestie sau reclamatie legata de acest site
Copyright:
Muntean Cozmin 2010
contact: kkozmin@yahoo.com